Recunoasterea calificarilor profesionale in U.E.
Intocmim dosarul pentru obtinerea adeverintei de conformitate pentru profesii nereglementate in Romania, practic in baza acestui document va sunt recunoscute calificarile profesionale obtinute, fiind luate in considerare nivelul diplomelor si a experientei profesionale.
În 2006, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, a fost desemnat ca responsabil pentru implementarea Directivei 2005/36/CE în legislaţia naţională. În vederea transpunerii, s-a constituit Grupul de Lucru pentru transpunerea Directivei 2005/36/EC, prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării.
CNRED eliberează, în conformitate cu Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare, o adeverinţă de conformitate a studiilor cu prevederile Directivelor 2005/36/CE şi 2006/100/CE, pentru profesiile nereglementate din România.
Important:
Pentru profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, medic veterinar şi arhitect se aplică principiile recunoaşterii automate, care se realizează de către organizaţiile profesionale şi autorităţile publice corespunzătoare:
- Ministerul Sănătăţii pentru profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist şi moaşă;
- Colegiul Medicilor Veterinari din România pentru profesia de medic veterinar;
- Ordinul Arhitecţilor din România pentru profesia de arhitect.
Adeverinţa de conformitate cu Directiva 2005/36/CE pentru profesiile nereglementate din România
Actele necesare
- Cerere prin care se solicită eliberarea Adeverinţei de conformitate: în cerere se va menţiona statul membru al Uniunii Europene pentru care se solicită această Adeverinţă;
- Diploma de studii în copie legalizată;
- Adeverinţa de autenticitate a diplomei, eliberată de instituţia emitentă – original sau copie legalizată;
- Anexa la diploma de studii (Foaie Matricolă / Supliment la Diplomă), în copie legalizată pentru diploma de şcoală postliceală / profesională / învăţământ complementar/de ucenici se va prezenta şi situaţia şcolară anterioară (diploma anterioară şi/sau foaia matricolă anterioară);
- Cartea de muncă, în copie simplă;
- Documente personale de identificare, în copie simplă: actul de identitate – buletin de identitate, carte de identitate sau paşaport; dovada de schimbare a numelui (de ex. certificat de căsătorie) – în cazul în care numele înscris pe diplomă nu mai coincide cu cel din actul de identitate.
- Procura in original.
Important:
Pentru mai multe informatii cu privire la Directiva 2005/36/CE puteti accesa: www.cnred.edu.ro
